Istoria mărcii Maserati a început în 1914, la 14 decembrie, odată cu înființarea în Bologna a companiei Societe Anonima Officine Alfieri Maserati, fondatori fiind frații Alfieri, Ettore, Ernesto și, mai târziu, Bindo Maserati. Sigla în formă de trident este inspirată de la statuia lui Giambologna, care-l reprezintă pe Neptun, și a fost creată de Mario Maserati.

La 25 aprilie 1926, au concurat la Targa Florio cu prima lor mașină, un Tipo 26, care în clasamentul total a câștigat locul nouă, dar în grupa ei a fost pe primul loc. Ulterior Maserati a câștigat Grand Prix-ul de la Tripoli și Mille Miglia, în 1929. În același an, Borzacchini, pilotul lor, a stabilit un nou record mondial la categoria de 3-5 litri. Anii ’30 au fost plini de glorie pentru Maserati, atunci au concurat marii piloți Arcangeli, Varzi și Fagioli.

În 1939, Maserati fost preluată de familia Orsi, sub conducerea lui Alberto Massimino și s-a mutat în sediul actual din Viale Ciro Menotti, potrivit site-ului www.masini.ro. Au urmat alte succese ale raliurilor, Grand Prix Nisa, dar în aceeași perioadă a fost creat și primul automobil pentru carosabil, un A6 Sport care a fost transformat într-un coupé.

La Grand Prix Argentina din 1957, Maserati a câștigat toate cele trei locuri ale podiumului, iar până la sfârșitul sezonului câștigase titlul mondial cu un 250F. La sfârșitul acelui an, Maserati a anunțat că nu mai participă la curse, dar va continua să proiecteze mașini de curse, cum ar fi Tipo 60 sau Birdcage ’61, precizează site-ul www.istoricauto.ro.

Maserati a continuat să producă mașini și a creat 11 modele dintre cele mai importante ale istoriei mașinilor de un înalt standard ale Italiei. A apărut conceptul Grand Tourer, al cărui fondator este coupé-ul 3500GT Touring.

Anii ’60 și ’70 au fost destul de tulburi, deoarece Maserati a fost vândut Citroenului, care s-a retras la scurt timp. Dar situația s-a redresat în momentul în care a intervenit Alejandro De Tomaso, care a creat un coupé Kyalami si Quatroporte III, ce au adus Maserati-ul înapoi pe piață.

Anii ’90 au continuat cu lansări ce au avut mare impact asupra publicului. În decembrie 1990 este lansat modelul Racing, care reprezenta o variantă mai performantă a modelului 2.24V.

În 1991, sunt lansate versiunile 222 SR, 222 4V si 430 4V, iar în 1992 este lansat un nou model denumit Ghibli II și care reprezenta o evoluție a modelului Racing. În 1993, concernul italian FIAT achiziționează firma Maserati, aceasta formând începând cu 1997 o divizie din care mai făcea parte și firma Ferrari.

Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1994 este lansată a patra generație a modelului Quattroporte. Noul Quattroporte era dezvoltat pe o platformă îmbunătățită a modelului Ghibli II și beneficia de o caroserie tip berlină cu 4 uși și 5 locuri cu dimensiuni de clasă medie superioară. În același an este oprită producția modelelor: 222, 2.24V, 422, 4.24V, 430 și Spyder.

Un an mai târziu, în 1995, este lansată versiunea specială Ghibli II Cup, precum și modelul Barchetta Spyder, care a fost produs în serie redusă, potrivit site-ului www.masini.ro. În 1997 este oprită producția modelului Ghibli II, în total fiind fabricate 2.380 de exemplare.

La Salonul Auto de la Geneva din 1998 este lansat Quattroporte Evoluzione, modelul beneficiind de dotări noi. Cu ocazia Salonului Auto de la Paris din 1998 este lansat un nou model denumit 3200 GT.

În toamna anului 2000 a fost oprită producția modelului Quattroporte IV, în total fiind construite 2.841 de exemplare.

La ediția din 2001 a Salonului Auto de la Geneva este lansată versiunea specială Assetto Corsa a modelului 3200GT, fabricată în serie limitată. În același an, la Salonul Auto de la Frankfurt, este lansat modelul Maserati Spyder, care reprezenta varianta cu caroserie cabrio-spider cu două locuri a modelului 3200 GT, potrivit site-ului www.auto-retro-passion.ro.

În anul 2004 la Salonul Auto de la Geneva sunt lansate a cincea generație a modelului Quattroporte și MC 12. De la lansarea oficială, presa de specialitate a considerat noul Quattroporte ca pe o limuzină sport luxoasă foarte reușită. Al doilea nou model, MC12, a făcut senzație fiind un super-car de prestigiu dezvoltat pentru stradă cât și pentru competiții gen FIA GT. Cu ocazia Salonului de la Paris din 2004 este lansat Maserati Gran Sport/Gran Syder. Acestea reprezentau variante revizuite a modelelor Coupe/Spyder beneficind de unele elemente aerodinamice la exterior și dotări suplimentare, precizează site-ul amintit.

La ediția din 2007 a Salonului Auto de la Geneva are loc lansarea modelului GranTurismo care înlocuia modelul Coupe/Gran Sport. Un an mai târziu, la Salonul Auto de la Geneva din 2008, sunt lansate: Quattroporte V facelift și GranTurismo S. Quattroporte V beneficia de o caroserie restilizată la exterior și interior, dotări suplimentare și o nouă motorizare V8 de 4.7L(430CP) dezvoltată de Ferrari, în acest caz versiunea fiind denumită Quattroporte S. GranTurismo S dispunea la exterior de unele elemente specifice, dotări suplimentare, un propulsor V8 de 4.7L(440CP) dezvoltat de Ferrari.

Cu ocazia ediției din 2009 a Salonului Auto de la Frankfurt este lansat modelul GranCabrio care reprezenta varianta de caroserie cabrio cu 2+2 locuri a modelului GranTurismo. GranCabrio beneficia de o caroserie stilizată și era echipat cu motor V8 de 4.7L. În același an este preventată versiunea Quattroporte Sport GT S al cărui motor V8 de 4.7L dezvolta 439CP și permitea o viteză maximă de 285km/h.

În 2010, la Salonul Auto de la Bologna, are loc lansarea variantei GranTurismo MC Stradale realizată în serie limitată și care reprezenta versiunea omologată pentru stradă a variantei de competiții GranTurismo MC GT4. GranTurismo MC Stradale dispunea de o caroserie cu două locuri.

La ediția din 2012 a Salonului Auto de la Geneva are loc lansarea versiunii GranTurismo Sport, care înlocuia versiunea GranTurismo S. Anul următor, la Salonul Auto de la Detroit din 2013, este prezentată a șasea generație a modelului Quattroporte.

Cu ocazia ediției din 2013 a Salonului Auto de la Shanghai este lansat un nou model de clasă superioară denumit Ghibli, care dispunea de caroserie tip berlină cu 4 uși și 5 locuri, fiind primul Maserati cu motor diesel. Din toamna anului 2013 pentru modelul Quattroporte este oferită motorizarea turbo diesel V6 de 3L.

În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2014, Maserati a impresionat cu Alfieri, conceptul unui coupe sportiv, creat pentru a sărbători centenarul brandului, mai precizează site-ul www.auto-retro-passion.ro.

În țara noastră sunt disponibile pentru cumpărare modelele Quattroporte, Quattroporte S, Quattroporte Sport GT S, GranTurismo, GranTurismo S, GranTurismo S Automatic, GranTurismo MC Stradale, Gran Cabrio, Gran Cabrio Sport.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.