Vânzările Dacia la nivel mondial au crescut cu 7,7% în 2015, la un nivel record de 550.920 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, de la 511.379 în urmă cu un an, potrivit datelor publicate luni de grupul francez Renault.
Dacia a înregistrat o creştere de 7,8% a vânzărilor de autoturisme, de la 474.623 de unităţi în 2014 la 511.510 unităţi. În cazul vehiculelor comerciale uşoare, vânzările Dacia au avansat cu 7,2%, de la 36.756 de unităţi la 39.4010 unităţi.
La zece ani de la debutul în Europa, marca Dacia a înregistrat o creştere de 3,6% a înmatriculărilor în regiune, la un nivel record de 374.458 de unităţi.
În Maroc, unde mărcile Dacia şi Renault sunt primele două mărci pe piaţă, înmatriculările au avansat cu 11,5%, iar cota de piaţă cu 1,2 puncte procentuale, la 38,2%. În Egipt, a doua mare piaţă din Africa, vânzările grupului Renault au crescut cu 73,8%, iar în India, unde Renault este principalul brand auto european, cu 20,1%.
În regiunea Americilor, vânzările grupului Renault au scăzut cu 14,8%, iar cota de piaţă cu 0,1 puncte, la 6,3%. Pick-up-ul Duster Oroch, lansat spre sfârşitul anului trecut, se află deja pe locul al doilea pe segmentul său de piaţă din Brazilia.
Cele mai bine vândute cinci modele de autoturisme ale grupului Renault au fost anul trecut Clio (372.062 unităţi), Duster (331.238 unităţi), Sandero 2 (326.712 unităţi), Logan 2 (251.030 unităţi) şi Captur/QM3 (245.126 unităţi).
Dintre automobilele Duster, 169.900 au fost vândute sub marca Renault şi 162.338 sub marca Dacia. Grupul a comercializat 141.354 de autoturisme Sandero 2 sub marca Renault şi 185.358 de unităţi sub marca Dacia. În cazul Logan 2, 151.949 de autoturisme au fost vândute sub marca Renault şi 99.081 sub brand Dacia.
Pentru 2016, Renault anticipează o creştere a pieţei globale de 1%-2% faţă de anul trecut. În cazul Europei, grupul prognozează un avans de 2% al pieţei, un ritm similar fiind aşteptat şi în Franţa.
În restul lumii, grupul estimează că declinul pieţelor din Brqazilia şi Rusia va continua, cu 6%, respectiv 12%. Pentru China şi India, Renault anticipează creşteri de 4%-5%, respectiv 8%.
Sursa: mediafax.ro