Compania spaniolă de automobile SEAT a fost înființată în 1950, cu sprijinul Fiat, aflându-se în prezent în portofoliul grupului Volkswagen. Acronimul ”SEAT” provine de la Sociedad Espańola de Automóviles de Turismo (Societatea spaniolă de automobile de turism).

La 13 noiembrie 1953 a ieșit din fabrică primul autoturism. Inițial, SEAT producea modele Fiat sub emblema proprie. Primul model a fost 1400, care a fost produs într-o largă gamă de versiuni. Producția acestuia s-a terminat cu versiunea C în 1963, când a fost înlocuit de noul 1500, potrivit site-ului www.istoricauto.ro.

Al doilea model a fost 600, care s-a fabricat în versiunile N, D, E, L Especial, 800 și alte câteva care au ridicat numărul de unități vândute la 800.000. Modelul a fost produs între 1957 și 1973. În aceeași perioadă a apărut modelul 1500. În 1966 este introdus 850, conceput în Italia ca o restilizare a lui 600, care s-a bucurat la rândul lui de mare succes. În Spania au apărut două versiuni cu patru uși: prima a fost o versiune scurtă, din care s-au produs doar 417 unități, urmată de o versiune lungă.

Modelul 124 din 1968 a devenit un reper în istoria SEAT. Motorul său de 1197 cmc, 60 de cai putere, viteza maximă de peste 140 km/h și caroseria mărită au transformat modelul în prima berlină familială spaniolă. Acest model a servit ca bază pentru modele ulterioare ca 1430, apărut în 1969.

Anul 1973 este important pentru SEAT, prin introducerea motoarelor cu doi arbori cu came în chiuloasă, care au adus un mare succes mărcii. Erau două modele — 1600 și 1800 — substituind motoarele de pe 1500 și 132. Ulterior au apărut și versiuni 2000. În 1972, a avut loc un alt eveniment pentru SEAT — apariția modelului 127, fabricat în trei variante diferite, dintre care Fura, apărută mai târziu în versiune Crono, echipată cu motor de 1438 cmc. În 1974, s-a lansat 133, iar în 1975 a apărut modelul 131, înlocuitor al lui 1430, aflat în producție până în 1984, precizează site-ul amintit.

În 1976 a fost lansat modelul 1200 Sport, apoi Sport 1430, iar în 1979 a fost introdus Ritmo.

Prima mașină sub noua emblema SEAT a apărut în 1982 și a fost denumită SEAT Ronda, înlocuind modelul Ritmo. SEAT a introdus noua emblemă albastră în 1982. În 1984, s-a lansat modelul Ibiza, cu diverse motorizări System Porsche de nouă generație (1,2 litri, 1,5 litri și 1,7 litri) și o variantă diesel de 1,7.

În 1999, SEAT începe un proces de rebranding. Se adoptă emblema actuală, Volkswagen își mărește participația la SEAT până la 99,99%, iar societatea este redenumită SEAT SA. Prin noul design și modelele sport, societatea își face loc în grupa de mărci Audi.

SEAT a marcat revenirea în sportul cu motor internațional prin participarea modelului Toledo Cupra în campionatul european de mașini de turism (ETCC) organizat de FIA. Concomitent, SEAT a introdus un nou concept referitor la cupa mărcii sale: campionatul ”Leon-Supercopa” nu se desfășoară doar pe circuite, ci și pe trasee de anduranță, precum cele montane. Altea a fost primul SEAT dezvoltat după integrarea mărcii spaniole în noua grupă de mărci Audi în 2002. În 2004 a fost lansat noul Toledo, bazat pe platforma VW Golf.

La 1 martie 2005 a fost prezentat prototipul pentru noul Leon în cadrul Salonului auto de la Geneva. Prototipul avea o putere de 147 kW (200 CP) și o viteză maximă de 236 km/h. Modelul a intrat în producția de serie în toamna lui 2005.

În 2003, uzinele din Martorell au sărbătorit a zecea aniversare de la fondare și automobilul SEAT cu numărul 4.000.000, produs în luna ianuarie. Compania SEAT a contractat-o ca imagine pe Shakira, demarând campania ”Catch the Fever” și devenind sponsor principal al turneului mondial ”Oral Fixation” al cântăreței.

În prezent, SEAT este produs în modelele Ibiza, Ibiza SC, Ibiza ST, Toledo, Leon, Leon SC, Leon ST, Leon X-Perience, Leon CUPRA, Alhambra, Altea, Altea Freetrack, Altea XL.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.