Logan

Având cel mai ridicat ritm de creştere anuală (53,5%) a înmatriculărilor de autoturisme în luna martie, dintre toate mărcile în Uniunea Europeană, Dacia uimeşte în continuare. Ţinând cont de noile cifre, constructorul român a mai „îngenuncheat” un concurent, după ce i-a depăşit pe cei de la Seat.

În noiembrie 2013, Dacia depăşea la vânzări brandul Seat iar acum a venit rândul unui alt brand deosebit de cunoscut la nivel european. Cu 35.625 autoturisme Dacia vândute în UE în luna martie 2014, având o creştere de 53,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, Dacia a “băgat la apă” un alt rival. Cu aceste cifre, cota de piaţă a celor de la Dacia a ajuns, în Europa, la 2,8% după primele trei luni ale anului, faţă de 2,1%, cât consemna după primele trei luni ale anului precedent, iar evoluţia bună i-a mai permis să depăşească încă o marcă de volum pe piaţa europeană.

Este vorba despre coreenii de la KIA, care, după primele trei luni ale anului, au bifat circa 87.000 de înmatriculări de maşini Kia în Europa, corespunzătoare unei cote de piaţă de 2,7%. Procentual, şi Kia a vândut mai bine, dar avansul de doar 7% din primele trei luni nu i-a mai permis să rămână în faţa mărcii româneşti: s-au înmatriculat peste 90.000 de Dacii, în creştere cu 42%, scrie economica.net.

Uite ce mărci celebre a mai bătut maşina românească pe piaţa europeană, chiar dacă Dacia vinde doar maşini low-cost: Seat, Chevrolet, Lancia/Chrysler, Alfa Romeo, Kia, Volvo, Jaguar Land Rover, Mazda, Honda, Suzuki respectiv Mitsubishi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.