Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a lansat oficial marca sa premium Denza pe piața europeană, într-un efort de extindere și de poziționare în competiție directă cu branduri consacrate precum BMW și Mercedes, relatează Reuters, citat de Agerpres.

În 2023, BYD a vândut peste 4,2 milioane de vehicule la nivel global, peste 90% dintre acestea fiind înregistrate în China. Denza, cândva un parteneriat egal între BYD și Mercedes, este acum deținut integral de compania chineză și a contribuit cu doar 3% la vânzările totale ale grupului.

Alfredo Altavilla, consilier special pentru Europa al BYD, a descris Denza drept „avangarda tehnologică” a companiei. Potrivit acestuia, inovațiile introduse pe modelele Denza vor fi ulterior adoptate și de restul gamei BYD. Declarația a fost făcută în cadrul unui eveniment organizat la Milano, unde a fost prezentă și Stella Li, vicepreședinte BYD.

În Europa, BYD deține în prezent o cotă de 2,8% pe piața vehiculelor electrice, impulsionată de lansarea unor modele hibride. Cu lansarea Denza, compania speră să își consolideze prezența în regiune.

Vânzările mărcii Denza în Europa vor începe în a doua jumătate a anului, cu versiunea complet electrică a modelului break Z9 GT, urmând ca o variantă hibridă să fie lansată la începutul lui 2026.

Deși nu au fost dezvăluite detalii precise privind strategia comercială și prețurile, se știe că primul model Denza va avea un preț de pornire mai mare decât 72.000 de euro – actualul plafon superior al modelelor BYD vândute în Europa.

Până la sfârșitul anului, gama Denza va fi extinsă și cu van-ul D9, iar în viitor sunt avute în vedere și două modele off-road, conform declarațiilor lui Altavilla.

Toate vehiculele Denza vor fi produse în China și exportate în Europa, chiar dacă BYD se pregătește să lanseze prima sa fabrică europeană în Ungaria în luna octombrie. O a doua uzină este planificată în Turcia, cu începerea producției în martie 2026. Odată ce ambele fabrici vor fi complet operaționale, BYD va avea o capacitate anuală de producție de 500.000 de vehicule în Europa.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.