Moto Extrem cere sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Consiliului Local Lugoj pentru câștigarea celor trei titluri naționale

0
1115

Clubul Moto Extrem din Lugoj se pregătește pentru începerea noului sezon. Ca în fiecare an, cea mai dificilă parte ține de asigurarea unui buget care să permită piloților să participe la competiții. Alături de prietenii care ne sponsorizează activitatea clubului în fiecare an, încercăm să cooptăm și autoritățile locale și județene.

Pentru ca cei trei piloți ai clubului să poată emite pretenții la titlu, bugetul anului competițional 2015 este estimat la 70.000 de euro.

 

“Cheltuielile în acest sport sunt extreme de mari, mai ales atunci când vrei să faci performanță. Motoarele trebuie să fie de ultimă generație și să fie funcționale sută la sută înaintea fiecărei curse.  După fiecare competiție, intrăm în service și trebuie să înlocuim tot ce e deteriorat, pentru că orice piesă uzată poate pune în pericol viața piloților.  Anul trecut am avut alături de noi Consiliul Județean Timiș, care ne-a ajutat și am putut termina campionatul obținând titlul național la profesioniști.  Sperăm că ne vor sprijini și în acest an.  Am solicitat și ne bazăm și pe susținere din partea Consiliului Local, pentru că în acest an, obiectivul nostru este și mai ambițios și vrem să aducem trei titluri naționale la Lugoj”, ne-a declarant Liviu Jigmond, managerul Moto Extrem.

 

Cei trei piloți ai clubului sunt: Mihai Stoichescu(profesioniști), Vlad Roșu(amatori) și Giampiro Borgetti(veterani). Stoichescu concurează pe o motocicletă Honda CRF 450 – model 2015, Roșu pe Honda – CRF 450 – model 2014 și Borgheti pe Kawasaki KXF 450 – model 2014. Toți au ca obiectiv obținerea titlului național la categoria la care participă.

Valentin Handro&Inforama

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here