Logan – ediție limitată la 10 ani de la lansare

0
881

Dacia Logan

La 10 ani după lansarea modelului cu cele mai mari cifre de vânzări din Romania, Dacia prezintă o serie limitată dedicată acestei aniversări. Clienţii vor fi, cu siguranţă plăcut surprinşi să descopere noutăţile propuse la nivelul designului exterior şi interior precum şi echipamentele inedite, axate pe confortul la volan.

Seria limitată aniversară, denumită sugestiv “Logan 10 ani”, este dezvoltată pe baza nivelului de echipare Lauréate şi se prezintă publicului cu evoluţii exterioare atractive, dintre care putem enumera:
– proiectoare faţa dublu optice;
– sistem de semnalizare pe oglinzile retrovizoare;
– stripping de culoare neagră la nivelul stâlpului central;
– protecţii laterale de culoare neagră pentru portiere;
– mască de culoare roşu închis pentru blocurile optice spate;
– baghetă de decor vopsită negru pentru bara de protecţie spate;
– jante de oţel de 16 inch Dark Metal.

Spaţiul interior beneficiază de o tapiţerie şi o ambianţă nouă, precum şi de o planşă de bord complet schimbată, dominată de consola centrală care încorporează un echipament prezent în premieră pe marca Dacia şi dedicat exclusiv clienţilor din România, respectiv aerul condiţionat cu reglare automată.

Cumpărătorii vor putea constata o serie de alte schimbări interioare în materie de design şi echipamente, dintre care amintim: consola centrală “Noir Brillant”, aeratoarele centrale dreptunghiulare cu contur crom satinat, spaţiu de depozitare închis in partea superioara a planşei de bord, mânerele ergonomice cu aspect “Noir Bleuté Brillant” pentru uşile din faţă, geamurile electrice faţă cu impuls pe partea şoferului (comenzile sunt acum pe portierele uşilor din faţă), geamurile electrice spate (comenzi pe portierele uşilor din spate dar şi pe consola centrală).

Printre echipamentele opţionale pe care clienţii le pot achiziţiona pentru un plus de conectivitate şi de confort la volan se regăsesc sistemul Medianav cu harta Europei sau regulatorul cu limitator viteza (cruise control) alături de volanul îmbrăcat în piele.

Seria limitată “Logan 10 ani” va fi echipată cu două tipuri de motorizări: un propulsor pe benzină (1.2l, 16V, ce produce 75 CP) şi un altul pe motorină (1.5l dCi, tot de 75 CP). Paleta de culori disponibilă rămâne cea valabilă pentru actuala gamă Logan. În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt de 9.400 Euro (TVA inclus) în cazul motorizării pe benzină şi de 11.300 Euro (TVA inclus) pentru motorizarea diesel.

Şi, cum clientul român are toate motivele sa fie mândru de noul său “Logan 10 ani”, o personalizare discretă este prevăzută pe seria limitată pentru a pune în valoare această aniversare istorică a gamei Dacia: pe custode este aplicat un sticker, iar o plăcuţă metalică ce conţine logo-ul special al seriei limitate se află pe pragurile din faţă.

Comenzile pentru seria limitată aniversară “Logan 10 ani” s-au deschis deja în întreaga reţea de agenţi autorizaţi Dacia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here