Volkswagen a primit aprobarea de a chema în service 460.000 de vehicule din Europa

0
385

Grupul Volkswagen a obţinut aprobarea Autorităţii auto din Germania pentru chemarea în service a încă 460.000 de vehicule diesel dotate cu softul de emisii vândute în ţări europene, numărul total al maşinilor ce vor fi remediate ajungând la peste cinci milioane, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

vw-service

Aprobarea Autorităţii auto germane KBA este valabilă pentru toate vehiculele Volkswagen vândute în ţări europene. În total, în Europa sunt 8,5 milioane de maşini VW cu motoare diesel care au softul ce modifică emisiile poluante. La nivel mondial, grupul auto german a vândut peste 11 milioane de vehicule cu probleme.

Volkswagen a comunicat că Autoritatea auto a aprobat remedierea modelelor Polo şi Seat Ibiza echipate cu motoare diesel de 1,2 litri. Modelele cu motoare pe motorină de 1,2 cm cubi şi 2,0 cm cubi au nevoie doar de actualizarea softului pentru controlul emisiilor poluante. Motoarele diesel de 1,6 litri vor avea nevoie şi de instalarea unui filtru suplimentar de particule.

Grupul auto cu sediul în oraşul german Wolfsburg a anunţat că cele mai multe dintre cele 8,5 milioane de maşini vândute în Europa vor fi remediate anul acesta.

În septembrie 2015, Volkswagen a anunţat că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante. Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situatiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel înmatriculate în SUA au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here