Raliul Dakar 2016, un pilot roman la start

0
343

Raliul auto-moto Dakar 2016, care începe sâmbătă la Buenos Aires și se va încheia pe 16 ianuarie tot în Argentina, la Rosario, va trece și prin Bolivia și va avea avea 13 etape, însumând peste 9.300 de kilometri.

Sâmbătă, 2 ianuarie, la Buenos Aires se va desfășura un prolog de 11 km, care va decide ordinea de plecare în prima etapă.

În total s-au înscris 354 de concurenți. Printre aceștia se numără pilotul român Emanuel Gyenes, care va participa la ediția 2016 în șaua unei noi motociclete KTM 450 Rally Replica. Gyenes va fi prezent pentru a șasea oară la cea mai solicitantă cursă auto-moto de pe planetă.

La clasa auto s-au înscris 110 echipaje, care includ piloți precum Carlos Sainz (Spania), Nani Roma (Spania), Stephane Peterhansel (Franța), Nasser Al-Attiyah (Qatar), Giniel De Villiers (Africa de Sud), Sebastien Loeb (Franța), Mikko Hirvonen (Finlanda) etc.

La clasa moto participă 143 de concurenți, la clasa camioanelor s-au înscris 55 de echipaje, iar la clasa quad-uri un număr de 46 concurenți.

Programul Raliului Dakar:
2 ianuarie — Prolog: Buenos Aires — Rosario (346 km, probă specială de 11 km)
3 ianuarie — Etapa 1: Buenos Aires — Villa Carlos Paz (662 km; probă specială de 258 km)
4 ianuarie — Etapa 2-a: Villa Carlos Paz — Termas de Rio Hondo (858 km; probă specială de 521 km)
5 ianuarie — Etapa a 3-a: Termas de Rio Hondo — Jujuy (663 km; probă specială de 314 km)
6 ianuarie — Etapa a 4-a: Jujuy — Jujuy (629 km; probă specială de 429 km)
7 ianuarie — Etapa a 5-a: Jujuy — Uyuni (642 km; probă specială de 327 km)
8 ianuarie — Etapa a 6-a: Uyuni — Uyuni (723 km; probă specială de 542 km)
9 ianuarie — Etapa a 7-a: Uyuni — Salta (793 km; probă specială de 353 km)
10 ianuarie: Zi de odihnă.
11 ianuarie — Etapa a 8-a: Salta — Belen (766 km; probă specială de 393 km)
12 ianuarie — Etapa a 9-a: Belen-Belen (396 km; probă specială de 285 km)
13 ianuarie — Etapa a 10-a: Belen — La Rioja (763 km; probă specială de 278 km)
14 ianuarie — Etapa a 11-a: La Rioja — San Juan (712 km; probă specială de 431 km)
15 ianuarie — Etapa a 12-a: San Juan — Villa Carlos Paz (931 km; probă specială de 481 km)
16 ianuarie — Etapa a 13-a: Villa Carlos Paz — Rosario (699 km; probă specială de 180 km)

Valentin Handro & Inforama

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here